Ziua Națională a Republicii Croația
Pe 30 mai Republica Croația a sărbătorit Ziua Națională - în urmă cu 34 de ani, la 30 mai 1990, a fost constituit primul Parlament democratic, multipartid și a fost confirmat rolul său istoric în păstrarea statalității croate.
Ziua Națională a Republicii Croația a fost sărbătorită solemn și în Muzeul Etnografic al Comunității Croaților din România cu o serie de evenimente de comemorare a constituirii primului Parlament multipartid ales democratic la 30 mai 1990. Cu aceeași ocazie, în curtea spațioasă a Muzeului a fost sărbătorită și Ziua Internațională a Copilului, care este sărbătorită în întreaga lume la 1 iunie și este o zi de conștientizare a rolului copiilor și a valorii lor pentru viitorul societății. Protagoniștii evenimentului de la Carașova au fost elevii Școlii Gimnaziale Lupac și elevii Liceului Bilingv din Carașova care au recitat cântece și au fost actorii principali ai programului de două ore al Teatrului pentru copii DA. Evenimentul a debutat cu intonarea a trei imnuri naționale, croat, român și al Uniunii Europene, iar apoi președintele Uniunii Croaților din România, Slobodan Ghera, i-a felicitat pe toți cei prezenți de Ziua Națională, subliniind că întregul program al școlarilor. din curtea Muzeului Etnografic celebrează libertatea și independența R. Croația.